Intr-o zi, tarziu, dupa orele pranzului, cand soarele de-abia mai mijea o geana si-un ochi obosit dincolo de dambovita cea rar curgatoare, m-am ridicat ca dintr-o neclintire eterna de pe scaunul din plus rosu ce-mi servise de amic tacut si ingaduitor timp de-atatea zile.. m-am indreptat ca o muscata inflorita spre fereastra.. Cu voce straina, scaunul bolborosi spre mine cuvinte numai de fotolii si dormeze stiute.. am mers mai departe, fara sa vreau sa-l aud, cu pas atletic, scurt, cuminte… drumul spre fereastra ma astepta intins, dar nelinistit, ca o fata mare.. fusese trasat cu linii de creta pe mocheta ca de zgura.. muschii imi zvacneau, ca inaintea unui maraton obositor.. palmele mi se umezisera, ochii parca stateau sa-mi iasa din orbite.. o vena neagra, zvacnitoare ma incolaci in spirala de iedera.. n-a fost nevoie de mai mult de-o saritura scurta de elan, de un pas legat si de-o palma bine intinsa pe sol, sa ma trezesc.. altcineva.. 3 indoituri legate ale corpului meu rusinos, care-si intoarse in aer membrele la fel cum un ceasornic isi roteste acele pe cadran ..si iata-ma intinsa pe o podea desfatatoare, ca un sarpe uscat. daca intindeam mana puteam sa ating si sa simt foarte clar liniile de clepsidra ale unei lampi cu gaz. dar n-am mai aprins-o. ma simteam altcumva, eram altceva. m-am ridicat in capul oaselor, mi-am infasurat de trei ori peste cap esarfa pe care o purtam in jurul taliei, am dat de trei ori peste cap gaturi mici si aromate de tequila, timp in care afara inserase. am plecat mai departe.
din cand in cand ma mai asez pe cate un scaun rosu, plusat, care ma asteapta, asa cum isi asteapta si cabinele rosii de pe strazile londrei vorbitorii. asa ca, din cand in cand, mai sar de trei ori peste cap, mai schimb povestea, mai pornesc pe trei carari la drum.. ma mai intind la vorba, si, trimitandu-mi cuvintele pe porumbei voiajori, imi mai spun “ce-ar fi..”
ce-ar fi daca n-ar mai fi scaune de plus povestitoare? ce-am mai fi daca dandu-ne de 3 ori peste cap nu s-ar intampla nimic? ce-ar fi daca, pe langa lipsa aromei, paharelele de tequila ne-ar lasa mai reci si mai translucizi decat geamul desenat cu creta? ce-ar fi de n-ar fi mustati de impletit? ce-ar fi?!
Catadicsesc a spune ca mi-ar placea sa vad pretutindeni, scaune de plus rosii vorbitoare. ma tot gandesc daca ar fi bine ca acestea sa aiba aripi, sau picioare.
ar fi interesant, si de-a dreptul socant dar cred eu placut pentru o societate de oameni care le-ar observa la tot pasul pe strada, in casa, in magazine, in parcuri, in loc de tomberoane, peste tot. ar deveni o rutina si nu le-ar mai cumpara nimeni. dar de ce sa le cumpere cand se pot folosi de ele pretutindeni fara taxa de la primarie? probabil propietarii de cluburi baruri si le-ar insusi, dandu-le o alta culoare, dar acest fapt nu-i scuteste de taxa de scaun. Deci tot primaria ar avea de castigat datorita hotilor. oamenii sarmani care dorm in cutii de carton, le-ar vinde in pietze, banii luati vor fi folositi pentru alimentatia lor si un trai destul de decent, dar impozitul din cumparaturi tot la primarie va ajunge, deci un lucru e clar. primaria va avea de castigat. ar fi ca un cos de gunoi pictat cu floricele, amplasat din 200 in 200 de metri, sau ca un tonomat de ziare, deocamdata inexistent in romania, amplasat in fata fiecarui sediu de banca sau benzinarie pentru a nu fi devastat de asa zisii haiduci ai romaniei fericiti ca lovesc in bunastarea burghezilor din puterea a 4-a. Sincer, mi-ar placea ca in parc, in loc sa ma asez pe o banca vopsita in tricolor(cluj) sau usuala, sa ma pot cufunda in moliciunea odihnitoare a unui scaun rosu. in acest fel, parca si pasarile ar deveni mai prietenoase cu noi.